Definiția cu ID-ul 699770:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

PONCE DE LEÓN, Juan (c. 1460-1521), explorator spaniol. L-a însoțit (1493) pe Cristofor Columb în a doua călătorie în America. A explorat ins. Puerto Rico, pe care a colonizat-o (1508-1509), fiind ulterior guvernatorul ei (1509); fondator al unei așezări aproape de actualul San Juan (1511). A descoperit pen. Florida (1513), pe care a străbătut-o parțial într-o a doua expediție de colonizare (1521); rănit în timpul unui atac al indienilor, a murit în Cuba.